Firma Colectiv Club SRL s-a folosit de slăbiciunile legislației pentru înființarea companiilor pentru a putea funcționa fără aviz de la pompieri, aflați în cadrul Inspectoratului pentru
companie de construcții controlată de Sorin Crețeanu, au aprobat inițierea negocierilor cu grupul irlandez CRH pentru vânzarea acțiunilor pe care societatea le deține la CRH Betoane SRL
Silnef SRL, firmă din Brașov specializată pe reciclarea fierului vechi, este noul acționar majoritar al uzinei Industria Sârmei Câmpia Turzii (simbol bursier INSI), unul dintre combinatele
Firma Alfacapital SRL București a deschis, în urma unei investiții de 300.000 de euro, un magazin cu produse și servicii Apple în Promenada Mall și va aloca încă 600.000 de euro pentru
Consiliul Concurenței a efectuat inspecții inopinate la sediul central al Distrigaz Sud Rețele SRL și la punctele de lucru ale acesteia din Sfântu Gheorghe, Brașov, Târgoviște, Blejoi
săptămâna trecută nu era asigurată, iar pagubele sunt de câteva sute de mii de euro, a declarat pentru MEDIAFAX Taha Al-Borayashi, proprietarul firmei care deține imobilul, Instant Group SRL
Deveho Software Consulting SRL și-a propus pentru acest să finalizeze trei proiecte de implementare a soluției software pentru afaceri ERP X3, produsă de grupul francez Sage, și să
Deveho Software Consulting SRL și-a propus pentru acest an să finalizeze trei proiecte de implementare a soluției software pentru afaceri ERP X3, produsă de grupul francez Sage, și
Klass Wagen Rent-a-Car anunță achiziționează 500 de unități Dacia de la Renault Commercial Roumanie SRL și va ajunge anul acesta la o flotă de peste 2500 autoturisme în România.