Local, producătorul de dulciuri sub branduri precum Nutella sau Kinder are deja operațiuni de import și distribuție, care au ajuns la afaceri de aproape 2 mld. lei (400 mil. euro),
Biroul bpv Grigorescu Ștefănică a fost angajat în tranzacție de firma internațională de avocatură Jones Day și a furnizat analize de tip due dilligence în legătură cu entitățile deținute
au eliberat pasive fiscale amânate de sute de milioane de euro aferente filtrelor prudențiale introduse la 1 ianuarie 2012, odată cu trecerea sistemului bancar la standardele internaționale
Casa de avocatură Leaua & Asociații, coordonată de avocatele Crenguța Leaua și Aurora Damcali, are în prezent pe rol 12 cauze de arbitraj internațional cu o valoare totală disputată
departamentului de Tranzacții, PwC România, managerul de proiect al tranzacției în România
De partea cealaltă a negocierilor, OTP a lucrat cu avocații biroului de la București al firmei internaționale
De când BoE a pus pe pauză, în 2012, achizițiile de titluri de stat, yieldurile obligațiunilor s-au dus abrupt în jos pe piețele internaționale, spre disperarea investitorilor.
de aproximativ șapte ani în sectorul financiar românesc, fiind CEO la Banca Comercială Carpatica și la RBS România, devine șeful Moneycorp, o companie specializată în plăți internaționale
Școala Americană Internațională din București (AISB) mizează în anul școlar 2016-2017 pe venituri de 16 milioane euro, nivel similar cu cele din anul școlar precedent, peste 800 de
Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Justiției, Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Public au încheiat un protocol pentru atragerea fondurilor europene și internaționale