incidența moratoriului.
”Mai mult, BCE solicită să fie incluse măsuri de salvgardare pentru protejarea drepturilor deponenților, cum ar fi comunicarea clară a momentului când accesul (n.n
răspunde și Inițiativei Celor 3 Mări, la care România a comisionat un fond de 100 milioane pentru infrastructură, dar vorbim și de infrastructura de date, denumit aici Digital Highway (n.r
„Înaintea ședinței de Guvern (va fi ședința CNSU – n.r.) pentru că la ședința de Guvern va trebui să dăm și o hotărâre în sensul prelungirii stării de alertă, dacă ea este luată
„Altminteri, eu am fost în domeniul politic, știu cât de greu se iau deciziile acolo, și abordarea înțeleaptă este contain and adjust (n.r: ține sub control și ajustează).
mult potențial de creștere, în care evaluările companiilor sunt rezonabile, cererea crește și în care FDA-ul (autoritatea de supraveghere în sectorul farma și cel de alimente – n.r
Piața era poziționată pentru un alt rezultat (în primul tur al alegerilor– n.r.) și în acest moment scăderile reprezintă o reprețurire a riscului în percepția investitorilor”, spune
astăzi, acționarii au aprobat „contractarea de către societate a unei facilități de credit pentru finanțarea achiziției de la punctul 1 de pe ordinea de zi (tranzacția de mai sus – n.r
(Fabrica din Lugoj – n.r.) este una dintre cele mai moderne unități și cred că este cea mai mare unitate de producție de echipamente electronice, securitate la incendiu și automatizări