în management strategic
Boston Consulting Group
consultanță
09.04
Emil Pantelimon
manager
Corul Național Madrigal
cultura
06.04
Sorin Timuș
fost director general
Este cel mai mare număr de angajați „în nori" dintr-o companie din România, contract semnat în 2011 de Provident cu Microsoft și implementat de Pras Consulting pentru soluția de cloud
cuprinsă între 1.400 de lei net pe lună și 3.500 de lei net pe lună, spune Marius Barbu, business development manager în cadrul firmei de consultanță în resurse umane Hart Consulting
acestui an, iar volumul de angajări îl va depăși cu mult (79%) pe cel efectuat în prima parte a anului, arată un studiu realizat de compania de dezvoltare a personalului OD&M Consulting
sale de a fi chemat la un interviu “face to face” ar putea scădea considerabil, spune Mădălina Bălan, managing partener în cadrul companiei de consultanță în resurse umane HART Consulting
Contakt, care derulează în prezent o ofertă de listare la Bursa de Valori, spune că opțiunea listării pe piața de capital, aleasă de aceștia prin intermediul Goldring și Cabat Consulting
Arthur Hunt
recrutare
27.04
Dan Barna și Dragoș Jaliu
parteneri
Structural Consulting Group
consultanta
26.04
Mircea Mihai
Director Executiv,
EXELO Training &
Bilanțul financiar al unei companii trebuie conceput astfel încât el să ajute dezvoltarea ulterioară, este de părere Eugen Anicescu, country manager Coface România, unul dint...