Hotelierii și proprietarii de cluburi din Mamaia, împreună cu asociațiile turistice de pe litoral, vor lansa de anul viitor pachete speciale de week-end destinate iubitorilor de di...
lume, dar românii dau aproximativ un sfert din venitul mediu zilnic pentru un galon de benzină (3,7 litri), măsura uzuală a combustibilului, în timp ce norvegienii plătesc cel mai mare
Acționarii operatorului portuar Socep Constanța (SOCP), controlat de oamenii de afaceri Niculae Dușu și Ioan Dușu, au aprobat miercuri indicatorii rectificați de buget pentru aces...
Primăria Satu Mare a semnat cu compania Drum Construct din Salaj un contract de lucrări pentru reabilitarea a șase străzi din municipiu, în valoare totală de aproximativ 14,9 mil. lei
Premierul desemnat, Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat, luni, la Cotroceni, că își asumă în mod conștient o mare responsabilitate, pe care și-o asumă și pe care o va îndeplini cu seriozitate
Primăria Baia Mare va demara un program investițional în valoare de circa 20 mil. lei (4,3 mil. euro) pentru reabilitarea străzilor Oborului și Electrolizei, din municipiu.
Mai ales acum când dobânzile la depozite au scăzut până la circa 2% pe an la lei, iar tentația de a opta pentru alternative de plasament este tot mai mare.
Mai ales acum când dobânzile la depozite au scăzut până la circa 2% pe an la lei, iar tentația de a opta pentru alternative de plasament este tot mai mare.
Compania Pronto Mobile, controlată de antreprenori români, care a devenit cu 14 magazine cel mai mare francizat al Carrefour pe piața locală, este în discuții pentru a cumpăra cel puțin