Patria Bank a obținut recent suplimentarea cu 145 mil. lei a plafonului alocat programului IMM Invest prin care antreprenorii pot să acceseze fonduri pentru capital de lucru și investiții
Parlamentarii vor beneficia de surplusuri la pensie care încep de la 1,6 pensii medii și ajung până la 4,6 pensii medii, în urma unui vot primat ieri cu o largă majoritate.
Asistentul personal de la Google poate fi folosit acum de utilizatori și pentru a comanda o mașină prin intermediul serviciilor de ride-sharing precum Uber, scrie portalul techcrunch.com
Ministrul desemnat pentru relația cu Parlamentul, Mircea Dușa, a declarat, miercuri, că USL va propune în Birourile permanente ale Camerelor ca votul de învestitură pentru noul Cabinet
În ultimii zece ani au apărut peste 3.400 de noi cabinete stomatologice, potrivit datelor de la Statistică, astfel că numărul acestora a ajuns la 16.300 în 2023.