Mugurel-Horia Rusu, directorul general al Hornbach România, rămâne încă cinci ani la conducerea companiei, după ce acționarii au decis să-i prelungească mandatul până în 2022.
Horia Ciorcilă, președintele băncii și cel mai mare acționar individual: - Pentru că era singura bancă mare de vânzare și mai ales pentru că a fost angajamentul Eurobank de a vinde
Patria Bank a anunțat miercuri, 29 noiembrie, că Horia Manda, președintele Consiliului de Administrație, va acorda băncii un împrumut subordonat în valoare de 2 milioane de euro, având
Patria Bank, una din băncile mici de pe piața locală, formată recent prin preluarea Carpatica de către fosta instituție nefinanciară Patria Bank, a anunțat săptămâna trecută că Horia
Bancherul-antreprenor Horia Ciorcilă, unul dintre fondatorii și apoi președintele Băncii Transilvania, a început să construiască în urmă cu 25 de ani, în două camere înghesuite de pe
Cu o carieră de mai bine de 20 de ani în cadrul Allianz-Țiriac, Horia Ungur, director de vânzări și distribuție și membru în boardul Allianz-Țiriac, s-a stins din viață la Spitalul
Judit Chindlea fondatoarea businessului care deține mărcile de haine pentru copii Gioia și Six for Kids, este de părere că producătorii de talie mică nu au nicio șansă în fața marilor
Horia Gustă, CEO-ul Certinvest, a fost votat de adunarea generală a membrilor Asociației Administratorilor de Fonduri din România (AAF), pentru preluarea funcției de președinte al Asociației
“Franklin Templeton International Services S.À R.L., în calitate de administrator de fond de investiții alternative (“FTIS”) al Fondul Proprietatea S.A (“Fondul”/ “Fondul Proprietatea