Vest-europenii devin din nou interesați de piața imobiliară locală, pe măsură ce portofoliul din România al unor dezvoltatori precum Globalworth a trecut de 1 miliard de euro.
Dacă în trecut, dezvoltarea la capitolul real estate a fost mai degrabă limitată pe litoralul românesc, acum vedem o expansiune a proiectelor, ilustrată și de aglomerația din parcări
Cel mai mare acționar al Globalworth rămâne fondul sud-african Growthpoint, însă dacă Growthpoint este fond de investiții, Aroundtown este dezvoltator.
„Într-adevăr, din cauza modului de lucru hibrid, spațiile s-au redus cu 10-15%, însă ce am observat cel mai mult este nevoia chiriașilor pentru spații de birouri moderne, spații de
Olga Melihov a fost numită business development manager al BNP Paribas Real Estate pentru România, având ca misiune dezvoltarea companiei pe piața din România și implementarea strategiei
S Immo a cumpărat birourile Campus 6.2&6.3, Immofinanz a cumpărat de la Erste sediul BCR de pe Calea Victoriei, iar Uniqa Real Estate a cumpărat clădirea The Light One de pe Iuliu
Cei mai mari zece dezvoltatori din real-estate dețin proprietăți care valorează peste 5,3 miliarde de euro, potrivit celor mai recente date analizate de ZF.
BERD a investit 50 milioane de euro într-o emisiune de obligațiuni în valoare de 550 milioane de euro lansată de Globalworth Real Estate Investments, o companie de investiții imobiliare
Acesta este principalul argument pentru care consider că centrul Bucureștiului are un potențial de dezvoltare excelent în ceea ce privește sectorul real estate în viitor”, spune