Cheltuielile de personal ale instituțiilor publice vor crește anul viitor cu 1,8 miliarde lei, pentru reîntregirea salariilor bugetarilor, iar cele de capital vor fi diminuate cu 1,2
Tim Umberger, consilier-șef al companiei suedeze de administrare a investițiilor East Capital, unul dintre cei mai mari investitori străini de la bursa din București, se așteaptă ca
Ministrul demis al Justiției, Cătălin Predoiu, a declarat, joi, că există situații de monopol, situații în care operatorii de pe piața de capital plătesc servicii la prețuri incredibile
Băncile și asigurătorii străini au adus anul acesta peste 380 mil. euro la capitalul subsidiarelor locale pentru a acoperi pierderile generate de scăderea vânzărilor și creșterea cheltuielilor
Swiss Capital s-a menținut în ianuarie pe prima poziție în topul brokerilor de la Bursa de Valori București (BVB), cu un rulaj de 387,95 milioane lei și o cotă de piață de 18,19%.
OTP Bank, subsidiara locală a celui mai mare grup bancar din Ungaria, și-a majorat capitalul social cu 50 milioane de lei (11 milioane de euro), până la 732 milioane de lei.
Turcii de la Garanti continuă să susțină operațiunile locale cu capital nou și au adus încă 20 de milioane de euro în numerar pentru consolidarea resurselor de capital ale Garanti
recunoscut ieri că banca centrală a văzut doar partea bună a creșterii creditării în anii de boom și a avut o atitudine “excesiv de binevoitoare” față de băncile cu capital