Fondul închis de investiții BT Invest 1, administrat de societatea BT Asset Management, parte din grupul financiar Banca Transilvania, a ieșit din acționariatul societăților Napochim
Mihail Ion, președintele societății de administrare Raiffeisen Asset Management (RAM), cel mai mare administrator de fonduri de investiții de pe piața locală, se așteaptă ca investitorii
Un fond de investiții în obligațiuni administrat de BRD Asset Management a devenit cel mai mare fond deschis de investiții din România ca număr de investitori în contextul în care din
Probabil cel mai influent investitor activist din prezent, miliardul american Paul Singer, fondatorul Elliot Asset Management, cel mai important acționar al Fondului Proprietatea,
Răzvan Szilagyi, membru al asociației analiștilor CFA România și CEO al Raiffeisen Asset Management, al doilea cel mai mare manager de investiții din România, spune că pandemia de
Robert Burlan, director de investiții al Raiffeisen Asset Management, unul dintre cei mai mari administratori de fonduri mutuale din România, cataloghează scăderea de 12% de la începutul