Grupul polonez de servicii IT Euvic a intrat pe piața din România prin preluarea pachetului majoritar a companiei Yalos Software Labs SRL din București.
Lansat la aproape zece ani distanță de generația anterioară, noul SL vine să consolideze poziția constructorului german pe segmentul coupéurilor sport și de a oferi în piață
Afacerile din România ale grupului Medicover, care cuprinde Medicover SRL (clinicile), Medicover Hospitals (spitalul) și Synevo România (divizia de laboratoare) au atins 177 mil. lei
Cristinel Irinoiu, un antreprenor din Timișoara care deține businessul Kiki & Iri, în distribuția de materiale de construcții, a aplicat pentru un credit prin programul IMM Invest,
Va fi o barieră pusă foarte clar și o delimitare foarte clară între ce vom finanța și ceea ce nu se poate finanța, că să nu mai avem astfel de surprize”, a explicat ministrul
editurile și redacțiile publicațiilor de cultură, persoane juridice de drept privat care, potrivit actelor constitutive, desfășoară activități editoriale (organizații nonguvernamentale, SRL-uri
declarat că a înaintat deja o scrisoare către Biroul Permanent prin care a solicitat declanșarea procedurilor pentru numirea unei noi conduceri a Societății Române de Radiodifuziune (SRR
Conducerea Parlamentului s-ar putea întruni, marți dimineața, pentru a lua în discuție demararea procedurilor necesare numirii unor membri în CNA și în consiliul de administrație al SRR