“Rata absorbției efective a fondurilor europene la nivelul celor 5 operațiuni ale organismului de intermediere pentru IMM este de 17%, procent care mă nemulțumește.
Operatorii de date cu caracter personal vor fi obligați să anunțe atât Autoritatea Națională de Supraveghere și de Prelucrare a Datelor cu Caracter Personal, cât și utilizatorii în
BCR, cea mai mare bancă după active, i-a încredințat Danei Demetrian, care a condus mai bine de patru ani polul de administrare generală a rețelei BRD-SocGen, un proiect complex de...
Banca Națională a semnalizat că nu este pregătită să accepte o depreciere a leului dincolo de 4,6 lei/euro și ca atare a plafonat volumul operațiunii săptămânale de injecție de lic...
aparență valabile purtând eventual o ștampilă falsă cu numele ANAF și nici măcar filtrele Fondului de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri nu reușesc să depisteze dosare bazate pe date
Profesorul de drept constituțional Ioan Stanomir afirmă că decizia CCR de miercuri înseamnă că alegerilor locale și cele parlamentare vor avea loc la date diferite, iar, dată fiind
mare risc și chiar vizând siguranța națională au fost puse la punct de infractori care foloseau serviciile PrePay, fiind astfel foarte greu de identificat, în lipsa unei baze de date
mare risc și chiar vizând siguranța națională au fost puse la punct de infractori care foloseau serviciile PrePay, fiind astfel foarte greu de identificat, în lipsa unei baze de date