„Extinderea noastră în Bulgaria a fost una din reușitele anului trecut, pe fondul crizei din Ucraina. (…) Acest lucru a fost perceput ca fiind benefic, deși nu s-a reflectat în cotație
evoMAG, unul dintre principalii retaileri online electro-IT de pe plan local, a înregistrat în perioada campaniei de Black Friday, desfășurată între 27 octombrie – 27 noiembrie, co...
Andrei Ursulescu, director general al producătorului de conserve Scandia Food, spune că vânzarea companiei nu a facut și nu face parte din strategia de business și „ca atare o astf...
încetinire economică, dar în același timp credem în experiența de 25 de ani pe care o avem în industria sistemelor watercooler și suntem optimiști în ceea ce privește realizările noastre
încetinire economică, dar în același timp credem în experiența de 25 de ani pe care o avem în industria sistemelor watercooler și suntem optimiști în ceea ce privește realizările noastre
„Continuăm investițiile din România, iar produsele din tutun încălzit, comercializate sub denumirea comercială HEETS, reprezintă punctul central al strategiei noastre.
Intenția noastră este să continuăm cu investițiile și dezvoltarea lanțului de cinematografe în ciuda acestei perioade extrem de dificile pe care o traversăm.