excluderea efectelor pozitive din rambursarea anticipată a împrumuturilor intra-grup referitoare la aceste proprietăți, tranzacția va avea un efect neutru asupra valorii nete a activelor (NAV
Chiar și înainte de a se deschide ședința s-a activat acest mecanism în condițiile în care contractele de tip futures (n.r: care indică pozițiile pe care le vor cumpăr investitorii
Printr-o hotărâre din februarie 2026, Yellowbrick International B.V., societate din Amsterdam care deținea deja 80% din firmă, a devenit asociat unic, după ce a preluat 19% de la Civitronic
Iarăși, Connections Consult a anunțat contracte importante anul acesta și, dacă mă uit în tabelele mele interne, e la un PER (raport preț/câștig – n.r.) de 4x la nivel de grup.
Am calculat un PER (raport capitalizare/profit net – n.r.) de aproximativ 14x, aproape 15x în ultimii cinci ani, în linie cu evaluarea Verbund“, adaugă investitorul.
Dacă am depășit cifra față de anul trecut, înseamnă că au crescut volumele de marfă vândute, dar scăzând prețul de achiziție, din motivul acesta au rămas afacerile cu 1% (pe plus – n.r
„Spre companii de calitate, care au ROE (rentabilitatea capitalului – n.r.) bun, care generează cash și au un nivel de îndatorare acceptabil – un fel de stock picking, dar periodic.
românilor pentru că este foarte greu să-ți dezvolți obiceiul de a investi constant – doi din zece români contribuie în fiecare lună în primele șase luni (de la prima investiție – n.r