Compania din Timișoara a ajuns la peste 50 SKU-uri listate în retail și anul acesta „mergem mai mult pe consolidare în retail și la export cu brandul Arca“.
Piața farmaceutică de retail a crescut în primele șapte luni ale anului cu 2% în unități fizice comparativ cu perioada similară a anului trecut, și cu 8% din punct de vedere valoric
Compania cu sediul în Telgte, Germania, s-a dezvoltat de la înființarea sa din anul 1982 într-un retailer internațional, cu aproximativ 1.850 de magazine în 16 țări din Europa.
Oportunitățile de creștere pentru companiile locale de asigurări în acest an vor fi pe segmentul companiilor mici și mijlocii (IMM), insuficient exploatat, dar și în zona de retail,
Group, compania care administrează peste 100 de restaurante în România, va deschide restaurante KFC în patru gări din Italia, prin intermediul unui parteneriat cu Grandi Stazioni Retail