Casa de avocatură Filip & Company a acordat consultanță juridică holdingului de materiale de construcții ROCA Industry în legătură cu procesul de majorare a capitalului social cu 71,7
„Vedem în continuare potențial de creștere atât pe piața de retail, unde vom intensifica procesul de transformare digitală, dar și pe piața corporate și IMM.
modernă, în care am investit în România 2,8 miliarde de euro până în prezent și peste 3 milioane de ore de training pentru angajații noștri.“
Uzina Dacia de la Mioveni își continuă procesul
„A fost un discurs vizionar care va accelera procesul de integrare europeană“, a declarat Guntram Wolff, director al think tankului Bruegel din Bruxelles.
acesta, a primit în primele șase luni de activitate cele mai multe solicitări din partea antreprenorilor pentru consultanță juridică în dreptul afacerilor și suport practic în procesul
Fondul Proprietatea, acționar cu 20% la Hidroelectrica, cea mai profitabilă companie din portofoliul statului român, va lucra cu gigantul bancar american Rothschild în procesul de listare
UPDATE: Banca Centrală Europeană a menținut dobânda sa cheie la un nivel record de 4%, semnalând că inflația scade conform așteptărilor sale. Banca, cu sediul la Frankfurt, a menți...
Restructurarea sistemului bancar a continuat în primele nouă luni din acest an pe componenta rețelei teritoriale, însă băncile au continuat să facă recrutări. Numărul sucursalelor...
Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din România, ieșit din insolvență a câștigat în 2016 definitiv procesul împotriva Alpiq RomIndustries, unul dintre cei mai „gurmanzi