Raluca Chișu, o economistă din București, are trei centre de terapie pediatrică în Capitală unde ajung zilnic 150 de copii
„Îmi doresc un al patrulea centru, în zona de vest a Bucureștiului, o zonă în care încă nu am ajuns.
↑↓ alege · Enter deschide · Esc închide · Toate rezultatele
10000 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
„Îmi doresc un al patrulea centru, în zona de vest a Bucureștiului, o zonă în care încă nu am ajuns.
În România va începe construcția unui centru de date de mari dimensiuni – respectiv de 200 de megawați – care va fi amplasat în vestul Bucureștiului, proiectul urmând să atragă investiții
“Având în vedere primirea notificării din partea Dedeman S.R.L privind scăderea sub pragul de 5% din drepturile de vot și a notificării de la PAVAL HOLDING S.R.L. privind depășirea
Rata aportului la majorarea capitalului social, adică suma de 8.800.000 lei, se va face de către asociatul Vodafone Romania – S.A. în numerar.
Piața românească de centre de date urmează cu un decalaj de 5-10 ani evoluția înregistrată în Polonia, poziționându-se însă peste alte țări din regiune precum Ungaria, Bulgaria sau
Avocații PeliPartners au asistat dezvoltatorul imobiliar Jupiter Group în vânzarea Jupiter City Shopping Center către Supernova Group, o companie imobiliară privată din Austria.
Monedele digitale emise de bănci centrale riscă să se transforme într-o pierdere de timp costisitoare, avertizează Center for European Reform, potrivit Bloomberg.
Investitorul discret s-a concentrat pe active la discount, precum City Mall, Tower Center sau Cathedral Plaza, care pot aduce randamente mai ridicate.
În România, Premier Energy P.L.C. deține companiile Premier Energy S.R.L., Ligatne Gas S.R.L., B.E.R.G. Sistem Gaz S.A. și Premier Energy Trading S.R.L.