lui Iustinian Belghir la conducerea operațiunilor locale, Glovo a anunțat că va deschide în România biroul regional pentru Europa de Sud-Est, în proiectul U•Center, dezvoltat de Forte
Retailerul francez Auchan a închiriat 2.600 mp în faza a doua a proiectului U•Center, dezvoltat de Forte Partners în zona Tineretului din București, și va deschide un supermarket de
Dezvoltatorii sunt mult mai educați acum, nu mai sunt dezvoltatori cowboy, care să facă o clădire de birouri în mijlocul câmpului, a declarat Geo Mărgescu, CEO și fondator Forte Partner
Sandra Jitianu, manager în cadrul firmei de consultanță în management Ensight Management Consulting, a fost prezentă la cea de-a XIV-a ediție a HR Insider, dezbaterea lunară pe teme
Cornelia Dumitrescu, care a condus în ultimii zece ani direcția de management al riscului din cadrul Alpha Bank, a preluat de luna trecută funcția de vicepreședinte executiv risc.
Managementul grupului din agricultură Racova, care exploatează 35.000 de hectare de teren în județul Vaslui, susține că Adrian Porumboiu, fostul proprietar al grupului, încercă să-i
Alina Dimitriu, Partener și lider al departamentului de Audit din cadrul EY România din iulie 2021, preia, începând cu luna iulie 2022, rolul de lider al liniei de servicii Assuran...
Grupul austriac Erste a schimbat în ultimii trei ani în totalitate managementul BCR, cea mai mare bancă din România, numind la București noi oameni în conducerea executivă.
datele personale, și nu doar acestea, pot fi folosite, deschid calea către mai multe oportunități, dar și mai multe riscuri, în prezent fiind puține companii care integrează managementul