Agra’s are pe piață competitori precum Elit, business deținut de grupul chinez Smithfield, cel mai mare producător de carne de porc din România, și Abatorul Periș, parte a gigantului
Pe de altă parte, familia el Solh a vândut businessul Caroli către grupul mexican Sigma Alimentos, iar Dorin Mateiu a cedat afacerea Elit Cugir către gigantul Smithfield.
Cei mai mari competitori ai companiei sunt marii procesatori de carne proaspătă și mezeluri din România, precum Cris-Tim, Agricola Bacău, Caroli Foods, Diana, Elit, Aldis și alții.
Astfel de documentele Constatatoare se emit în implementarea contractului la fiecare 90 de zile de la momentul semnării contractului și se publică în SEAP.
Atât Allen & Overy cât și Clifford Chance fac parte din colectivul londonez denumit Magic Circle, care reunește elita avocaturii britanice și mai include firmele Linklaters (activă
Profitul operațional al companiei (EBIT) a fost de 24 mil. lei, față de 22 mil. lei în 2015, chiar dacă costurile cu personalul au crescut de la 33 mil. lei la 39 mil. lei.Cheltuielile
alternativ au însă slabe șanse să intre în vizorul investitorilor, care fie nu pot intra în companii atât de mici, fie odată intrați, nu mai găsesc contraparte pentru a putea face un exit
Cea mai mare creștere în decurs de doi ani, din 2019 până în 2021, se remarcă însă la Elis Pavaje, unde salariul mediu a fost anul trecut de 4.900 de lei, plus 44% față de 2019.
Avem un fond de investiții din SUA care voia un exit parțial și așa a reușit. Am reușit să atragem câteva zeci de fonduri mari de investiții și 1000-2000 acționari din retail.