Bank of Beirut, bancă aflată pe locul șase în Liban după activele deținute, încearcă să convingă Banca Națională a României (BNR) să îi dea aprobarea pentru achiziția Marfin Bank România
Marfin Bank, instituție de credit preluată în 2018 de grupul grec Vardinogiannis de la Fondul de Rezoluție din Cipru, își schimbă numele în Vista Bank România începând cu data de 21
Flowers a intrat în discuții cu Leumi Bank pentru cumpărarea subsidiarei din România, după ce înțelegerea israelienilor cu fondul de investiții Argo a picat.
„Am considerat că pot să ajut cu perspectiva mea pentru că sunt și antreprenor“, spune Marius Alexe, într-o discuție cu CEC Bank pentru afaceri românești.
Imediat după listare,angajații care au strâns bani din aceasta au fost sfătuiți să nu cumpere BMW-uri, pentru că altfel le vor fi sparte parbrizele, și să nu verifice mereu valoarea
Radu Ghețea, președintele CEC Bank, spune că la nivelul Asociației Române a Băncilor și Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal sunt discuții
CEC Bank acordă o linie de credit de 15 milioane de euro pentru finanțarea activității curente a AAylex One, compania din spatele brandului de carne de pasăre Cocorico, deținută de
Bogdan Neacșu, director general și președinte al Comitetului de Direcție al CEC Bank, consideră că în contextul pandemiei de COVID-19 atât statul, cât și băncile, trebuie să finanțeze