Dacă adoptă legea „taxa pe Netflix“, Parlamentul României poate crea o breșă în cetatea Big Tech. Netflix, Amazon sau HBO ar putea fi obligate să-și facă SRL sau SA în România
de streaming, care acum plătesc doar TVA de 19%.
↑↓ alege · Enter deschide · Esc închide · Toate rezultatele
10000 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
de streaming, care acum plătesc doar TVA de 19%.
Numărul de companii tip SRL înființate în perioada ianuarie – octombrie a fost de peste 81.000 de firme, cel mai mic nivel din ultimii cinci ani, potrivit unei analize ZF pe baza datelor
Anul trecut vânzările de OTC-uri au ajuns la 371 mil. euro, comparativ cu 323 mil. euro în 2010, arată datele companiei de cercetare de piață IMS Health.
de peste 35 de ani se trezesc în această perioadă că trebuie să coopereze, să se implice și să facă productivă o generație de angajați ale căror vârste încep pe la 22 - 23 de ani, care
Kanata Invest Corporation, controlată de Daniel Almășan, și-a majorat participarea în cadrul firmei de intermediere financiară SSIF BRK Financial Group din Cluj Napoca, la 5,1%, în
verbal al ședinței în care se arată că reprezentanții acționarilor au decis să solicite convocarea AGA.
Holde Agri Invest (simbol bursier HAI), companie românească care exploatează terenuri agricole, a anunțat vineri la Bursa de Valori București că vehiculul de investiții SevenX Ventures
Edilii care ne conduc nu se gandesc ca banii nu pica din cer si privatii sunt cei care contribuie la bugetul primariilor locale.
Simba Invest din Bacău, unul dintre cei mai mari distribuitori de bunuri de larg consum de pe piața locală, a realizat anul trecut o cifră de afaceri de aproximativ 170 mil. euro, în
Raiffeisen Bank a aprobat primele 20 de credite prin programul IMM Invest, din cele 4500 de solicitări primite până în prezent.