multianual european, iar situația absorbției fondurilor europene de către România este mai deteriorată decât în exercițiul financiar anterior, a spus la ZF Live Valentin Dimon, consultant
Ciprian Susanu, consultant în marketing digital cu o experiență de peste 13 ani, spune că a observat că la nivel global există două trenduri în ceea ce privește dezvoltarea domeniului
Acționarii BVB care nu sunt de acord cu fuziunea bursei de la București cu bursa Sibex din Sibiu vor primi un preț de retragere de 35,6376 lei/acțiune, stabilit de consultantul CMF Consulting
Acționarii BVB care nu sunt de acord cu fuziunea Bursei de la București cu bursa Sibex din Sibiu vor primi un preț de retragere de 35,6376 lei/acțiune, stabilit de consultantul CMF Consulting
Compania RSC Consulting, deținută de Steluța Racolța, fost director general și președinte al companiei de asigurări ARDAF, a demarat un program de recrutare a 50 de însoțitoare de bord
Operatorul aerian Fly România, administrat de compania Necessair Consulting, și-a cerut insolvența la circa trei luni de la momentul lansării primelor zboruri.
ultimii trei ani peste 100 de milioane de euro, numărul persoanelor interesate să cumpere clădiri vechi, interbelice, în zone centrale, fiind în creștere, potrivit companiei Esop Consulting
Sandra Jitianu, manager în cadrul firmei de consultanță în management Ensight Management Consulting, a fost prezentă la cea de-a XIV-a ediție a HR Insider, dezbaterea lunară pe teme