integreze service-urile auto din țară în platforma companiei și să schimbe astfel modul în care oamenii interacționează cu acestea, spune Victor Dolzhansky, director of business development
Dezvoltatorul imobiliar belgian Atenor negociază vânzarea complexului de birouri @Expo din zona Expoziției din București cu investitorul sârbo-turc Mondo Development, un jucător nou
El s-a alăturat echipei Commoditrader în urmă cu câteva săptămâni, în poziția de business development manager pentru România, poziție din care va relaționa cu fermierii, traderii, FNC-urile
Patria Credit IFN a semnat cu Council of Europe Development Bank (CEB) un acord de grant în valoare de 1,83 milioane euro pentru implementarea proiectului “Semințele schimbării – Construirea
proiectul realizat de dezvoltatori ar trebui să meargă mână în mână dar din păcate, acest lucru nu se întâmplă foarte des, a spus Alex Skouras, Managing Partner, Alesonor Real Estate Development
Anul trecut am simțit o creștere substanțială, când am ajuns la 20 mil. euro, iar în 2019 aveam doar 60% din această cifră“, a spus Marius Crețu, business development manager la Vexio
În prezent, numele lui Șandor este legat de Mulberry Development, dezvoltatorul proiectului imobiliar mixt ISHO, după ce anterior a fost implicat în realizarea proiectelor City Business
Daniela Kasper, fondatoarea dezvoltatorului imobiliar Kasper Development, spune că a observat încă de dinaintea pandemiei tendința corporatiștilor de a se muta în mediul rural sau în