Spațiul de co-working 360 Hub din București are ca obiectiv dezvoltarea mediului antreprenorial românesc prin educarea și sprijinirea micilor antreprenori, dar și a persoanelor cu idei
Flowers & Co, a încheiat fuziunea legală și operațională cu Bank Leumi România, subsidiară a Bank Leumi Israel, finalizând astfel tranzacția inițiată în vara anului 2019.
de la banca americană Goldman Sachs prognozează că prețul aluminiului va ajunge la 3.000 de dolari pe tonă ca urmare a sancțiunilor impuse de Statele Unite asupra companiei United Co
Cohere, un start-up de inteligență artificială generativă co-fondat de foști cercetători Google, a atras 500 de milioane de dolari în noi investiții de la companii precum Cisco, AMD
Piața imobiliară, incluzând segmentul construcțiilor, cunoaște o presiune puternică din cauza lipsei de personal și a salariilor prea mici, spune Alexandros Ignatiadis, co-fondator,
Studenții programelor de MBA de pe piața locală pentru care angajatorii au oferit co-finanțare în ultimii ani au simțit că achită plata unui „credit moral” către firma pentru care lucrează
milioane lei, pe fondul reducerii numărului de contracte, în condițiile în care compania de construcții nu a putut participa la licitații din cauza insolvenței, iar pierderile au urcat
Activele nete deținute de cele 26 de fonduri închise au urcat cu 10% în primul trimestru, la 620,6 milioane lei. Suma este cu 9,5% peste nivelul de la finalul anului trecut.