BT Direct, diviza de consumer finance a grupului financiar Banca Transilvania, printr-un parteneriat cu Flanco lansează cardul de credit Cardul Direct de la Flanco, care aduce clienților
încet, fiecare interacțiune pozitivă a consumatorului cu brandurile românești contribuie la brandul de țară și fără ajutorul guvernului, a spus Mihai Bogdan Managing Director, Brand Finance
proiectele de dezvoltare și în acest an sau să își diversifice activitatea, ar trebui suplimentat cu cel puțin 500 milioane de euro sau chiar 1 miliard de euro, atrage atenția REI Finance
economici cu impact social pentru a putea crește incluziunea financiară, potrivit concluziei evenimentului Rolul economiei sociale în incluziunea financiară organizate de Social Finance
În prezent, rolul directorului financiar din România este orientat mai mult spre protejarea și optimizarea valorii companiei (38%), decât spre creșterea valorii ei (24%)[1] – confo...
domeniului bancar din România nu sunt la nivelul din alte state europene, iar domeniul fintech nu există la noi în țară, este de părere Ștefan Dumitru, director general al IFN-ului Extra Finance
Furnizorul de soluții software Life is Hard a finalizat achiziția a 40% din acțiunile firmei Performia Finance, companie locală care oferă servicii de contabilitate financiară, tranzacția
Dan Câmpeanu-Richard este din ianuarie 2021 project finance specialist al companiei. Anterior el a lucrat la Banca Transilvania, OTP, Credit Europe Bank.