duce la livrarea unor cantități mai mari în sistem, și completarea cu cel mult 1.000 MW din alte surse, cum ar fi solar și eolian, sunt cele mai importante obiective pentru Hidroelectrica
Bursa din România încearcă de mulți ani să treacă de la statutul de piață de frontieră la cel de piață emergentă, iar șeful Bursei de la București, Adrian Tănase, a anunțat în cadr...
Fondul Proprietatea (FP), emitent cu expunere la companii de importanță strategică pentru economia românească, solicită dividende de 1,25 mld. lei de la Hidroelectrica în calitate de
Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, a anunțat joi că a semnat contractul pentru servicii juridice pentru listare cu Dentons Europe SPARL, care
Fondul Proprietatea (FP) a decis să evalueze opțiunile strategice privind participația de 20% pe care o deține la Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din România și totodată
Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică și compania care se așteaptă să crească lichiditatea de la bursa românească printr-o eventuală listare, a convocat acționarii
(BERD), cel mai mare investitor instituțional din România, a trimis Guvernului o scrisoare de intenție în care arată că vrea să achiziționeze 5% din producătorul de energie Hidroelectrica
Creșterea accelerată a prețurilor la energie – de la petrol și gaze până la carburanți – începe să redeseneze așteptările investitorilor de la Bursa de Valori București
Prin contrast, OMV Petrom (SNP), Hidroelectrica (H2O), Romgaz (SNG) și BRD Groupe Société Générale (BRD) — alți „suspecți de serviciu” în ceea ce privește lichiditatea zilnică a Bursei