așteptăm la mai multe renegocieri și procese de optimizare a activităților logistice decat in mod normal.”, a declarat Viorel Opaiț, Regional Development Director în cadrul iO Partners
BT Capital Partners, divizia de servicii financiare a grupului Banca Transilvania, susține într-o postare pe LinkedIn că a avut o cotă de piață de 30% pe intermediererea celei mai recente
Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP) a fost desemnată pentru a șaptea oară „Firma de avocatură a anului în România” de către Chambers and Partners, la gala premiilor de
Dezvoltatorul imobiliar STC Partners își extinde echipa, functia de Director de Vânzări fiind preluată de Elena Palade, iar pentru cea de Director Tehnic este cooptat Bogdan Băzărea
Dezvoltatorul imobiliar STC Partners începe dezvoltarea fazei a II-a a ansamblului rezidențial Quartier Azuga, situat în apropierea zonei Tei din București, cu o investitie de peste
BT Capital Partners, cel mai mare intermediar de pe piața de capital din România, a înregistrat, începând cu luna aprilie 2026, un număr record de investitori noi, peste 15.000.