Momentul „peak oil“, al apusului erei petrolului, este întrevăzut tot mai departe în viitor
Depinde de momentul în care planeta atinge „peak oil“, acel punct în care consumul ajunge la un maxim și începe mai apoi să scadă treptat.
↑↓ alege · Enter deschide · Esc închide · Toate rezultatele
10000 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
Depinde de momentul în care planeta atinge „peak oil“, acel punct în care consumul ajunge la un maxim și începe mai apoi să scadă treptat.
Laurențiu Ciocîrlan, președintele consiliului de administrație al Oil Terminal (OIL), alături de Mihai Daniel Aniței, Valeriu Ivan, Cristian Mihai Chebac și Bogdan Daniel Marius au
Grupul Trans-Oil, controlat de magnatul american cu origini gruzine Vaja Jhashi, și-a bugetat investiții de 200 milioane de dolari în agricultura locală după ce și-a făcut intrarea
Oil Terminal (simbol bursier OIL), companie controlată de stat și operatorul celui mai mare terminal petrolier din țară, vrea să atragă la Constanța cât mai mulți traderi de benzină
Compania britanică Europa Oil & Gas a anunțat că renunță la participația de 28,75% pe care o deține în concesiunea EIII-1 Brodina, din nord-vestul Moldovei, pentru a se concentra asupra
către un fond de private equity al cărui nume nu a fost dezvăluit, se arată într-un comunicat al Getin Holding, potrivit Warsaw Voice.
Porsche Holding mai deține în România importatorul Porsche România și rețeaua de retail auto Porsche Inter Auto.
miliardarii Mihail Prohorov și Suleiman Kerimov, vinde activele din România, o uzină de tratare a aurului și trei licențe de explorare în județul Maramureș, către compania kazahă SAT & Company
Firma internațională de avocatură CMS a asistat HelleniQ Energy Holdings, unul dintre principalele grupuri energetice din Europa de Sud-Est, cu activități care acoperă întregul lanț
Compania Sphera Franchise Group (simbol bursier SFG), operatorul în sistem de franciză al lanțurilor de restaurante KFC, Pizza Hut și Taco Bell în România, este evaluată mai ieftin