Bursa de la București la 4 luni, pe locul 2 în Europa
În regiune, bursa de la Varșovia a crescut doar în luna aprilie cu peste 9%, ceea ce înseamnă că în 2017 avansul referinței poloneze este de 22%, cea mai mare creștere din Uniunea Europeană
↑↓ alege · Enter deschide · Esc închide · Toate rezultatele
10000 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
În regiune, bursa de la Varșovia a crescut doar în luna aprilie cu peste 9%, ceea ce înseamnă că în 2017 avansul referinței poloneze este de 22%, cea mai mare creștere din Uniunea Europeană
Mihai Măcelaru, avocat cu 13 ani de experiență în fuziuni și achiziții, a plecat de la compania de avocatură cu capital german Noerr la Clifford Chance Badea.
Yazilim, unul dintre cei mai importanți furnizori de soluții software, a semnat un acord neangajant cu fondul de investiții elen Global Finance prin care va prelua un pachet de acțiuni la
Bursele internaționale au revenit pe creștere ieri, mai ales cele europene, care au afișat un plus de până la 3% după mai multe zile în care indicii s-au aflat sub presiune pe fondul
Marjele de dobândă percepute de bănci la creditele imobiliare în lei s-au redus la jumătate în ultimii cinci ani, de la 7% la 3,5% pe an, în timp ce în cazul creditelor de consum marjele
birou sau facilități pentru relaxare la locul de muncă (mese de ping-pong, darts, fussball).
Agenția de rating Moody’s a redus ratingul grupului elen OTE, care controlează grupul format din operatorii Cosmote și Romtelecom (în prezent Telekom România), de la Ba3 la B3, precum
cu 74%, la 967.330 tone, iar veniturile din această linie de business au avansat cu 44,6%, la 18,3 milioane de lei.
Târgul de cariere, organizat în perioada 12-15 mai la Casa de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca, adună 65 de companii din domeniile auto și automotive, finanțe-bănci, retail, framaceutic
Directorii băncii americane Goldman Sachs, una dintre cele mai mari din lume, au beneficiat de cele mai mari bonusuri acordate în City-ul financiar londonez în acest an, cu o medie...