RON reprezintă planul financiar anual 2024 al filialei de distribuție Distribuție Energie Electrica Romania S.A. în ceea ce privește investițiile (partea financiară a planului individual
Aceste scăderi au loc în condițiile în care bursele din SUA și Germania au atins în vara acestui an maximele istorice, după aproape cinci ani neîntrerupți de creștere.
Spre surpriza tuturor analiștilor, România a înregistrat o creștere economică spectaculoasă de 6% în T2 față de T2 2015, amintind de perioada de boom din 2008, când ritmul de creștere
Vacanțele wellness în străinătate îi pot costa pe turiști aproape dublu față de cât ar plăti pe o vacanță similară la ei în țară, iar România are un potențial enorm pe această nișă,
Cristian Sporiș, președintele AmCham, camera de comerț americană în România, a spus că primele două obiective importante în colaborarea economică cu SUA sunt includerea în programul
atras 75 mil. lei de la investitorii activi pe Bursa de Valori București, a explicat Voicu Oprean, fondator și CEO al grupului AROBS Transilvania, în emisiunea ZF Investiți în România
Companiile și instituțiile din România care au încălcat legea privind protecția datelor personale – așa-numitul GDPR (acronimul de la General Data Protection Regulation) – au primit