Numărul de companii tip SRL înființate este în scădere majoră, iar primele șapte luni au adus o scădere de 16% față de perioada similară a anului trecut, potrivit datelor Registrului
În primele cinci luni ale anului au fost înmatriculate peste 25.000 de persoane fizice autorizate (PFA), în creștere cu aproape 50% față de aceeași perioadă din 2025, arată datele Registrului
Piața imobiliară din România este aproape opacă, iar pentru a atrage mai mulți investitori are nevoie de mai multă transparență și servicii etice pentru toți jucătorii, consideră Louis-Maxime
Divizia imobiliară a Carrefour evaluează o serie de potențiale locații pentru dezvoltarea unor proiecte de tip mall, după prima investiție de acest gen, la Ploiești, a declarat Anca
Zona Kiseleff din București ar putea vedea în următorii ani primele două noi proiecte imobiliare, zonă unde nu s-a mai construit de foarte mulți ani un imobil nou.