Olt) , deținut de omul de afaceri Constantin Goanță, care controlează și distribuitorul de țevi Comtech Co, este în curs de renovare și ar putea fi deschis sub brandul Ramada, conform
Partenerii din România sunt printre cei mai dinamici și mai buni din lume, spune Marcin Zaborowski, Director for International Outreach and Co-operation, Inglot Cosmetics, în cadrul
Călin Fusu, co-fondator și membru al consiliului de administrație al retailerului de mobilă și decorațiuni Vivre Deco, ar putea prelua conducerea Vivre în perioada următoare în locul
Saudi Telecom Co. preia o participație de aproape 10% din acțiunile companiei spaniole Telefonica SA pentru aproximativ 2,25 miliarde de dolari, în condițiile în care operatorul cu
Walt Disney Co. se așteaptă să piardă zeci de milioane de abonați față de ultima țintă declarată public în 2024 pentru serviciul de streaming Disney+, potrivit unor persoane familiarizate
Daniel Dines, 49 de ani, co-fondator și CEO al producătorului de roboți software UiPath (simbol bursier PATH), companie pornită în urmă cu câțiva ani în București și care aprilie 2021
rachete rusești care a spulberat un satelit mort în această săptămână evidențiază o amenințare tot mai mare a deșeurilor spațiale, în contextul în care companii precum SpaceX și Boeing Co
Boeing Co. promite o strategie ambițioasă de a unifica operațiunile extinse de design, producție și servicii aeriene sub un singur ecosistem digital în maxim doi ani, relatează Reuters