Firma de brokeraj Tradeville va organiza pe 7 și 8 decembrie un "târg de investiții la bursă", în cadrul căruia vizitatorii vor putea participa la lansarea acțiunilor Facebook pe sistemul
Raiffeisen, o bancă de top zece cu acționariat austriac, a redus cu până la o jumătate de punct procentual ratele dobânzilor plătite la depozitele la termen în euro ale populației,
BCR, cea mai mare bancă de pe piață, a recrutat-o pe Anca Rarău de la Banca Transilvania pentru a gestiona strategia de marketing împreună cu bugetele aferente.
.
“Rețeaua MOL România a ajuns astfel la 131 de benzinării și intenționăm să continuăm planurile de dezvoltare, conform strategiei de a crește prezența MOL pe piața românească
Pentru utilizatorii care obișnuiesc să se uite la televizor și să navigheze simultan pe internet cu laptopul în brațe, Horizon este numele tehnologiei care le aduce pe amândouă în același
Spitalul de oftalmologie WestEye din Capitală a ajuns la doi ani de funcționare pe piața locală, perioadă în care în cadrul untății au fost tratați peste 30.000 de pacienți.
Garanti Bank, subsidiara locală a unuia dintre cele mai mari grupuri financiare din Turcia, a majorat dobânda plătită la depozitele în lei cu scadența trei luni până la 6,1% pe an.
BRD, a doua bancă locală după activele deținute, a redus cu până la un punct procentual dobânzile la depozitele în dolari, bonificația maximă oferită în prezent fiind de 2% pe an.
Producătorul de sticlă Saint-Gobain Glass România, subsidiara grupului francez Saint-Gobain, își va majora cu 3% capacitatea de producție de la fabrica pe care o deține la Călărași,
listarea companiei, din toamna anului 2008, prețul coborând la circa 0,15 lei/acțiune, nivel la care compania este evaluată pe bursă la mai puțin de 10 mil. euro.