totodată reprezintă un caz izolat care cel mai probabil nu se va mai repeta în România, este de părere Silviana Badea, managing director în cadrul companiei de consultanță imobiliară
Nova City Development, o companie deținută de trei acționari români din București și Tulcea, investește 30 de milioane de lei în două proiecte rezidențiale în zona Pipera din București
Valul de construcție a locuințelor din București se dezvoltă în umbra celui de birouri, zone precum Bulevardul Expoziției, Aviației sau Orhideea fiind scenele celor mai multe proiecte
Compania de consultanță imobiliară CBRE are în echipa sa, începând cu luna mai, primul robot humanoid dintr-o companie de real estate din România, PepperEscu, printre atribuțiile acestuia
O parte din marile firme de consultanță imobiliară, care au fost lovite din plin de criza care a zdruncinat sectorul în urmă cu 6-7 ani, au reînceput să își mărească echipele
Stocul de birouri din afara Bucureștiului va crește anul acesta cu circa 100.000 de metri pătrați, volum comparabil cu livrările așteptate în Capitală.
Fondul de investiții NEPI, care are un portofoliu imobiliar de circa 1,7 miliarde de euro, dintre care mare parte din active sunt pe piața locală, a înregistrat venituri nete din chirii
Compania Luther Imobiliare a anunțat ieri preluarea și continuarea proiectului „Fosta Fabrica“, un proiect de conversie și consolidare de monumente și de regenerare urbană.