Compania CONPET Ploiești, transportator național de țiței prin conducte și cisterne, a anunțat miercuri seară la Bursă că a fost victima unui atac cibernetic care a afectat infrastructura
În ajun de Crăciun, pe data de 24 decembrie 2014, în zi nelucratoare, RADET București a primit de la SC Electrocentrale București SA (ELCEN) o înștiințare legată de majorarea tarifului
extinderea canalizării la Comarnic, realizată cu banii UE, în vreme ce deputatul Sebastian Ghiță, deputații Vlad și Mircea Cosma, șeful CJ Prahova sunt acuzați că ar fi făcut presiuni la SC
de stat sau depozite la băncile grecești), pentru a proteja sistemele bancare din aceste țări de un eventual eșec al negocierilor dintre guvernul elen și creditorii internaționali, sc
crize asupra economiei, companiilor și clienților de retail și modul cum băncile din România vor traversa această perioadă: cât de mult sau de puțin vor fi afectate, cum se vor sc
Dacă în urmă cu zece ani angajații nici nu se gândeau că ar putea primi de la companie abonamente la sală, astăzi unii angajatori le oferă salariaților chiar și sesiuni de squash sau sc
retailerului de bricolaj Dedeman, cea mai mare afacere antreprenorială românească, au transferat deținerile pe care le aveau la companiile listate Electrica și Conpet de la Dedeman SRL