“ANCOM a finalizat prin dezbaterea în ședința de astăzi (joi – n.r.) a Consiliului Consultativ decizia pentru aprobarea regulamentului privind realizarea evidenței contabile
“ANCOM a finalizat prin dezbaterea în ședința de astăzi (joi – n.r.) a Consiliului Consultativ decizia pentru aprobarea regulamentului privind realizarea evidenței contabile
Suntem în număr de 18 parlamentari din totalul de 33 al celor trei comisii (două comisii de apărare din Senat și din Cameră și Comisia pentru controlul SIE – n.r.).
E greu să dau o cifră până în 2020, dar, dacă îmi este permis, aș spune 190-200 de euro pe hectar (vor primi fermierii români pe hectar – n.r.)”, a adăugat Băsescu.
.
“Ne gândim serios dacă (prefecții – n.r.) să primească ceva competențe din punct de vedere al controlului, pentru că o parte însemnată din instituțiile județene de control
Ministerul Educației va fi discutat vineri, la Inspectoratul Școlar Județean Mureș, în prima întâlnire a grupului de lucru privind implementarea educației de tip outdoor (în aer liber-n.r
.
“La semnarea contractului s-a stabilit ca Dvir Cohen Hoshen și Isaac Cohen Hoshen (doi din cei trei fondatori ai Adama, n.r.) să continue să ocupe funcțiile de director executiv
De exemplu, notificările Fiscului au vizat elemente ca productivitatea muncii, gradul de îndatorare, unele neconcordanțe în raportările din Declarația 394 (n.n. – Formularul informativ