administratorului de fonduri mutuale East Capital Asset Management, cu sediul în Stockholm, care investește în piețe de frontieră, așa cum este România.
Băncile locale aveau la finalul lunii aprilie un stoc total de credite de 210 miliarde de lei (47 mld. euro), în scădere cu aproape 4% față de aceeași perioadă a anului trecut, în condițiile
Băncile de pe piața românească au acordat companiilor în luna iulie credite noi în lei în volum de peste 4 mld. lei, în creștere cu 15,2% comparativ cu nivelul din iunie 2021, marcând
În 2013 investitorii de la bursă au obținut cele mai mari randamente din ultimii patru ani, în condițiile în care principalul indice al pieței, BET, care urmărește cele mai lichide
Băncile din România sunt pe podiumul european, ajungând să dețină al doilea cel mai bun raport credite/depozite, după Malta, ceea ce indică faptul că există potențial de creditare,
Goran Aleksic, membru al parlamentului croat, a anunțat că a depus o plângere penală împotriva a șapte bănci care au fost condamnate într-un proces colectiv având legătură cu credite
Apetitul românilor pentru creditele de consum în lei s-a accentuat vizibil în primul trimestru (T1) din 2024, luna martie aducând un volum istoric de circa 4,2 mld. lei al finanțărilor