Guvernatorul statului New York a anunțat miercuri că va autoriza folosirea marijuanei în scopuri medicale, astfel încât New York-ul va deveni cel de-al 21-lea stat american care a liberalizat
Mihai Marcu, președintele consiliului de administrație al MedLife, cel mai mare operator de servicii medicale private, anunță că piața de profil se pregătește să intre într-o etapă
Rețeaua Regina Maria, deținută de fondul de investiții Mid Europa Partners, a preluat spitalul Ponderas, un business antreprenorial controlat de medicul chirurg Cătălin Copăescu, tranzacția
Cele mai accesate servicii medicale ale rețelei private Regina Maria, al doilea jucător din piața de profil din România, după Medlife, au vizat serviciile de obstetrică-ginecologie,
Operatorul de servicii medicale Affidea (fostul Euromedic), specializat în imagistică, a deschis în prima jumătate a anului patru centre medicale și vrea ca până la sfârșitul anului
Traian Băsescu a declarat astăzi, într-o conferință de presă, că deține o poliță de asigurare de sănătate emisă de cei mai mari furnizori internaționali de servicii de asigurări medicale
Investiția minimă va fi de 15 mil. euro, iar echipa medicală va fi compusă de cel puțin 75 de medici, iar personalul medical adiacent va fi de trei ori mai mare.
Pe piața medicală privată, fondurile de investiții au început să intre în urmă cu ani buni, însă există și opt afaceri aflate în mâinile antreprenori locali în top 20 jucători.
Mihai Marcu este unul dintre cei mai puternici antreprenori locali din zona serviciilor medicale private, deținând, alături de membri familiei compania MedLife.