Directorul General al SRR, Georgică Severin, a declarat, în cadrul audierii în Comisia de cultură a Camerei Deputaților, că radioul public nu se compară cu posturile comerciale.
Datorită Social Banking Solution, clienții băncii pot realiza o serie de operațiuni în timp ce folosesc aplicații de mesagerie ale social media, respectiv trimitere de bani (
Fondul de investiții CEECAT Capital a făcut o nouă tranzacție pe piața din România, după ce a cumpărat pachetul majoritar în cadrul companiei Modulo Decorative Solutions din Cluj, un
Compania americană Coherent Solutions, specializată în dezvoltarea de produse software și servicii de consultanță, cu afaceri de peste 76 milioane de dolari, intră pe piața din România
Bittnet Systems (simbol bursier BNET), integrator de soluții IT&C și furnizor de servicii de training în IT, a anunțat miercuri seară la Bursa de Valori București că Dendrio Solutions
explicat Dragoș Gheban, managing partner al companiei Catalyst Solutions, care administrează portalul de carieră Hipo.ro și care organizează târgurile de joburi Angajatori de Top.
Holde Agri Invest (simbol bursier HAI) a anunțat marți la bursa de la București că Certinvest Management Solutions, companie administrată de Eugen Voicu, reprezentant legal și administrator
Global Display Solutions (GDS) Manufacturing Services SA, filiala din România a grupului italian GDS, specializat în producția de echipamente electronice, și-a redus în 2017 numărul
G-Energy Solutions, noul brand sub care operează GES Furnizare, parte din Simtel (SMTL), grup antreprenorial românesc activ în energie verde, automatizări industriale, infrastructură