Programul Operațional Regional (POR) va avea de cheltuit 6,5 mld euro în exercițiul financiar 2014-2020, fiind al doilea cel mai bine finanțat program alimentat din fondurile structurale
Compania hotelieră Aro-Palace din Brașov (simbol bursier - ARO), care deține unul dintre cele mai mari hoteluri de cinci stele din afara Capitalei, a anunțat luni la Bursă că, începând
Acționarii Aro-Palace Brașov (ARO), cu activitate în exploatarea de hoteluri și restaurante, întruniți în data de 9 aprilie 2019, au aprobat situațiile financiare aferente anului 2018
Aquila Part Prod (AQ), companie de distribuție și logistică pentru piața bunurilor de larg consum din România și Republica Moldova, a anunțat că, în urma adunării generale a acționarilor
Branduri românești cu istorie de zeci, chiar sute de ani au reușit să treacă testul timpului, însă nume precum Aro (auto), Cico (sucuri), Alimentara (magazine), Supercristal (pastă
Producătorul de textile Pandora Prod din Focșani, deținut de familia Simiz, a raportat pentru 2022 o cifră de afaceri de 216,6 mil. lei (aproximativ 44 mil. euro), în creștere cu 31,6%
americană Bunge, care deține pe piața locală operațiuni în domeniul producției de ulei și în cel al tradingului cu cereale, a încheiat un acord de joint-venture cu portughezii de la Prio