Două bănci, o companie de credite de consum și una de recuperare de creanțe, au primit injecții de capital de la acționarii străini în valoare de 207 milioane de lei (circa 47 milioane
credit a ajuns în momentul în care acționarii trebuie să ia decizii urgente și importante, argumentând că banca are nevoie de modificări în structura acționariatului și să atragă capital
condus până în ianuarie direcția de privatizare din cadrul Departamentului pentru Energie din fostul Minister al Economiei, a fost desemnat personalitatea anului 2014 pe piața de capital
sunt de natură a schimba concluzia agenției federale din iulie - când a anunțat că nu o va trimite în judecată pe Hillary Clinton - a condus la aprecieri puternice pe piețele de capital
La polul opus, cea mai mare apreciere a fost de înregistrată de către operatorul pieței de capital de la București, ale cărui acțiuni au avansat cu 2,66% în ședința de vineri, ajungând
Bursa de Valori Bucuresti (BVB) simplifică procedurile pentru intermediarii care activează pe piața de capital și oferă acestora posibilitatea de a fi participanți indirecți la Depozitarul
Cele mai mari bănci din SUA dețin un surplus de capital de peste 120 miliarde de dolari, o mare parte din acesta putând ajunge să fie utilizat pentru răscumpărări masive de acțiuni
Începand din data de 13 februarie, Radu Toia este noul consilier al președintelui ASF pentru piața de capital și protecția consumatorului, se arată într-un comunicat transmis luni de
Companiile cu capital străin din România au înregistrat afaceri de peste 250 miliarde de lei (55 mld. euro) în 2015, primul loc fiind ocupat de firmele din Olanda, care au generat afaceri