Proprietarii firmelor de taxi acuză că legea privind ride-sharingul permite are câteva portițe care le permite platformelor să ocolească plătirea taxelor.
poate câștiga teren în fața dolarului în contextul unei creșteri a economiei Europei, iar sectorul financiar actual este într-o poziție mult mai bună față de nivelul anului 2008, ceea
Această tendință este determinată și de încetinirea apetitului crescut pentru achiziții, respectiv o chibzuință mai ridicată afișată de cumpărător, atât în ceea ce ține de zona bugetară
Modelul de creștere economică a fost bazat pe servicii și IT ceea ce s-a transpus în cerere pentru spațiile de birouri, explică Mihai Pătrulescu, senior consultant Colliers International
În contextul propagării virusului COVID -19 la nivel global și al evoluției crizei sanitare, Groupe Renault România, în acord cu partenerii sociali, prelungește perioada de întreru...
Anul 2020 a fost sub ceea ce ne-am propus la începutul lui, dar peste estimările făcute la începutul pandemiei, în ciuda provocărilor pe care a trebuit să le adresăm în timpul lui“
Grupul din turism Aerotravel are cele mai multe solicitări de va-canțe pentru insula Skiathos din Grecia în această perioadă, în condițiile în care turiștii preferă să nu plec...