va cunoaște probabil o creștere ușoară în primele două luni din 2021, urmată de o corecție la finele trimestrului întâi, subliniind însă că liberalizarea pieței energiei este un proces
♦ „În prezent, în România există o echipă de 10 oameni, dar suntem în proces accelerat de recrutare, atât la nivel local, cât și la nivelul regiunilor EMEA și APAC“.
, care ocupă și funcția de viceprim-ministru în Guvernul Ciolacu 2, spune că România este țara care va avea cea mai mare oportunitate în momentul în care în Ucraina va începe un proces
În mod firesc, planificarea producției este un proces extrem de important, de care depinde întreg fluxul operațional și care necesită specialiști cu abilități foarte dezvoltate în sfera
InterContinental Athenee Palace Bucharest a deschis noul restaurant JORJ, aflat în locul fostului restaurant Roberto’s, în urma unui proces de renovare și amenajare a cărui valoare
Mallurile nu pot să țină pasul cu toate trendurile, în fiecare an, dar odată la 5-10 ani trebuie să treacă printr-un proces de reamenajare, pentru a ajunge la zi cu noile tendințe și