Telecabina Tâmpa și restaurantul Panoramic din Brașov se află la finalul procesului de modernizare și urmează a fi redeschise în această vară, spune pentru ZF Meda Vasiliu, director
Banca Europeană de Investiții (BEI) a semnat cu România un acord de finanțare de 630 mil. euro pentru modernizarea căii ferate Brașov-Sighișoara, proiect cu o valoare totală estimată
Termenul privind luarea unei decizii în cazul autostrăzii Comarnic - Brașov (53 kilometri), pe care statul încearcă pentru a treia oară în ultimul deceniu să o construiască în concesiune
Astăzi la Sediul Ministerului Transporturilor, ministrul Răzvan Cuc va semna contractul pentru proiectarea și execuția lotului 5 din autostrada Comarnic-Brașov, pe sectorul Râșnov –
Hotelul Radisson Blu Brașov, dezvoltat de compania RaRa Hotels, va fi deschis în primul semestru al anului viitor, deși termenul inițial era luna decembrie a acestui an, însă pandemia
Visual Fan (simbol bursier ALW), compania care deține brandul de dispozitive electronice Allview, controlată de Lucian Peticilă, își anunță intrarea pe piața automobilelor electric...
Din 2002, compania produce la Brașov componente pentru sectorul auto, sectorul industrial și rulmenți grei pentru aplicații industriale, cum ar fi parcuri eoliene, aplicații off-road