acțiuni ale Băncii Carpatica (simbol bursier BCC), însă acest lucru s-a putea întâmpla abia după finalizarea fuziunii, adică nu mai devreme de finalul acestui an, a declarat pentru ZF Horia
Comisia juridică a Senatului, întrunită în cvorum de lucru, a decis, luni, cu unanimitate de voturi, să propună plenului numirea lui Horia Georgescu ca președinte al Agenției Naționale
Horia Ciorcilă, președintele Consiliului de Administrație al BT, care deține 4,345% din bancă, fiind cel mai mare investitor individual, a pierdut după introducerea taxei bancare 124
Facultatea de automatizări și calculatoare, Institutul Politehnic Cluj-Napoca ♦ Horia Ciorcilă este președinte și unul dintre fondatorii Băncii Transilvania, liderul sistemului bancar
Petrom, cea mai mare companie petrolieră locală, a lansat de la finalul anului trecut serviciul de livrare de flori în cele 153 de stații OMV care sunt administrate de companie pe plan
prezent, iar cea mai mare parte a acestor polițe aparține fermelor medii și mari, care au înțeles necesitatea protecției împotriva riscurilor tot mai frecvente din agricultură, susține Horia
Knapp, director general, ExxonMobil Exploration & Production Romania Ltd
Remus Gabriel Hanea, head of research of the Fast Modeling Updating Department, Statoil S.A.
își fac loc mai mulți constructori precum Delta ACM, Octagon sau ACMS, producătorul de haine Ottorose Rom din Prahova care realiza îmbrăcăminte pentru H&M și compania Gold Plast Production