Potrivit datelor INS, construcțiile au avansat cu 26% la șapte luni, an/an. Au contribuit cu 0,5% la creșterea economică de 4,7% în primul semestru din 2019.
Acum avem cinci angajați și vrem să mai angajăm cinci – șapte oameni în perioada următoare”, spune Ioan Pașca, directorul companiei D&C Products Industry SRL-D.
Efervescență în bricolaj
Șapte magazine noi cu materiale de construcții, dintre care unul de tip outlet, au completat piața de bricolaj din România de la începutul anului 2020.
patru companii din IT listate la bursa românească, se tranzacționează la circa 1,67 lei pe acțiune, ceea ce îi oferă companiei o valoare de piață de aproape 51 milioane de lei, de șapte
Șapte tranzacții care au avut de partea cumpărătorului companii înregistrate în România, indiferent dacă au sau nu acționariat local, au fost semnate în 2017, arată datele companiei
Economia acesteia a încheiat anul 2017 cu cea mai solidă creștere din ultimii aproape șapte ani, pe fondul accelerării activității din sectorul serviciilor și manufacturier la nivelul
Bursa de la București a încheiat primele șapte luni din 2020 cu o scădere de 16% a indicelui principal BET, cel care include cele mai tranzacționate acțiuni, dar cu o lichiditate
Ascendia (ASC), companie românească de software și conținut digital pentru e-learning, listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București, a raportat pentru anul 2025 venituri tota...
Guvernul polonez a confirmat că va amenda Codul muncii pentru a reduce timpul de muncă, prin introducerea fie a unei săptămâni de lucru de patru zile sau a unei zile de lucru de șapte
Indicele BET, indicele de referință al Bursei de Valori București, s-a apreciat luni, 26 august cu 0,12% la 18.453 de puncte. Astfel, BET a urcat pentru a șaptea ședință consecutiv...