Lucrând pe zona de M&A și efectuând multe exituri, suntem mult mai pricepuți în efectuarea unui exit. Știm cum să le poziționăm încât să obținem un plus de valoare“.
Pe piața agențiilor mai activează grupul Happy Tour, cel mai mare jucător local, controlat de fondul spaniol GED, Eximtur din Cluj-Napoca, companie deținută de familia Morariu, Perfect
un sejur de cinci zile la un hotel de trei stele, cu mic dejun, în Jupiter costă de la 500 de lei de persoană în programul de rezervări timpurii, potrivit datelor de pe site-ul Eximtur
Cred că trendul ascendent se va menține în continuare, pentru că românii sunt extrem de dornici de-a călători“, este de părere Lucia Morariu, proprietara agenției de turism Eximtur
În cadrul unității, pacienții pot efectua consultații medicale la peste 25 specialități, printre care cardiologie, O.R.L, dermatologie, alergologie, diabet, nutriție și boli metabolice
„La nivel local, piața românească este în principal influențată de planurile de vânzări sau exituri ale grupurilor multinaționale – cum a fost vânzarea parțială a operațiunilor