Minoritarii de la Central Cluj cer listarea la cota bursei
Acționarii minoritari ai firmei Central SA Cluj, cu dețineri cumulate de 30% din capitalul societății, au solicitat consiliului de administrație al companiei începerea demersurilor
↑↓ alege · Enter deschide · Esc închide · Toate rezultatele
10000 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
Acționarii minoritari ai firmei Central SA Cluj, cu dețineri cumulate de 30% din capitalul societății, au solicitat consiliului de administrație al companiei începerea demersurilor
Anca Băbăneață (foto), directorul general al Gothaer Asigurări, companie deținută de grupul german cu același nume, a fost numită membru în Consiliul de Administrație, numirea sa fiind
Fondul de pensii al Japoniei, cu o valoare de 1,1 mii de miliarde de dolari, a înregistrat cel mai mare câștig anual din istoria sa pe fondul aprecierii acțiunilor și deprecierii yenului
Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că propunerea privind demisia sa și a președintelui Traian Băsescu a fost una serioasă, el precizând că prin aceasta a oferit o soluție de ieșire
CFR SA a închiriat firmei RC-CF Trans Brașov pentru patru ani șapte secții de cale ferată aparținând infrastructurii feroviare neinteroperabile aferent Sucursalei Craiova, cu o chirie
Facebook, operatorul celei mai mari rețele de socializare la nivel mondial, cu peste un miliard de membri, colaborează cu FBI pentru dovedirea unui atac informatic asupra sa, potrivit
Angajații CFR SA, CFR Călători și CFR Marfă vor avea dreptul să aplice amenzi pentru achiziția, de la persoane fizice, a metalelor feroase și neferoase utilizate în activitatea feroviară
Noua ediție a Business Magazin îl are în deschidere pe Gyula Fatér, CEO al OTP Bank România, viziunea sa privind leadershipul fiind complet diferită față de opinia generală a managerului
Mediul de business are un nou lider după ce OMV Petrom SA a depășit în 2021 Automobile Dacia în termeni de cifră de afaceri, după un galop de 60% versus rezultatele din anul anterior
Imi asum 100% ceea ce afirm mai jos si doresc sa fiu combatut exclusiv cu argumente si dovezi de firma care a oferit cifrele pe care se bazeaza acest articol