românilor pentru vacanțe în destinații exotice, pachete care solicită bugete de câteva mii de euro, este în creștere în ultimii ani, insulele din Oceanul Indian precum Maldive, Mauritius, Sri
Mediafax Group a depus luni plângere penală pe numele celor care au redactat și semnat protocolul PG-SRI nr. 00750/003064, din 2009, fiind nominalizate șase posibile infracțiuni, printre
Orlen a descoperit un nou câmp gazeifer denumit Siedlemin, localizat la trei kilometri sub sol în apropiere de Jarocin, potrivit Warsaw Business Journal.
În urma călătoriilor pe care le făcea ca însoțitoare de bord, Corina Șerban a decis să rămână la sol pentru a porni propriul business în domeniul HoReCa în cel mai dificil an pentru
fiind prima companie din IT listată la bursa de la București, dar și acțiunile producătorului de motoare cu turbină de gaze Turbomecanica (TBM), vor face parte din structura indicelui BET-XT
Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) a eliberat în ședința de miercuri, 18 februarie, certificatul de înregistrare a valorilor mobiliare pentru societatea Delivery Solutions