Citi, Bank of America, Barclays, UBS sunt printre băncile pe care Fondul Proprietatea (FP) le-a angajat pentru a intermedia listarea a maximum 20% din producătorul de energie Hidroelectrica
Cea mai așteptată ofertă de vânzare de acțiuni din istoria post-decembristă a Bursei de Valori București, prin care Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică al României
Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România și companie care se pregătește de listare la Bursa de Valori București, spune că decizia Curții de Apel București
una dintre cele mai mari societăți de brokeraj din România a trimis către clienții săi un mesaj prin care îi anunța că ora maximă de subscriere la oferta publică inițială a Hidroelectrica
Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România și cea mai așteptată listare la BVB, a investit în anul 2022 aproximativ 70 mil. euro (351 mil. lei) în obligațiuni
investitorii și analiștii au avut o dimineață de vineri aglomerată, analizând cele 435 de pagini de documentație ale celei mai mari vânzări de acțiuni din istoria României, cea a Hidroelectrica
Pe 23 iunie 2023, în prima zi de subscriere de acțiuni Hidroelectrica în oferta de listare la Bursa de Valori București, micii investitori au trimis ordine pentru achiziția a 3,4 milioane
Fondul Proprietatea, acționar cu 20% la Hidroelectrica, cea mai profitabilă companie din portofoliul statului român, va lucra cu gigantul bancar american Rothschild în procesul de listare
Unul dintre cele mai mari portofolii verzi în dezvoltare îi are ca actori pe arabii de la Masdar și pe Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din România, 100% verde.